Soros Foundation Moldova (FSM)

Good Governance

The mission of the department is to enhance transparency, accountability, efficiency and effectiveness of government in accordance with the European agenda.

Justice and Human Rights

The Justice and Human Rights Department’s vision of rule of law is built on the solid grounds of a fair, accessible and predictable justice delivery system, which effectively safeguards fundamental human rights.

The Department develops and implements activities in several areas, crucial for the fulfilment of its vision: Human Rights, Access to Justice, and Criminal Justice.

Public Health

Our mission is to support and contribute to the development and promotion of health policies and practices based on evidence, which promotes human rights, social inclusion, and justice.

Media Program

Media Department's mission: to contribute to the development of an open, participatory, pluralistic and value-based society in Republic of Moldova by organizing, supporting and financing activities aimed at encouraging the development of an independent media sector and improving access to information.

Other initiatives

Education Support Project

Percepțiile poliției față de consumatorii de droguri injectabile au fost analizate într-un studiu susținut de Fundația Soros-Moldova

Mai bine de 2/3 dintre ofițerii de poliție consideră că utilizatorii de droguri injectabile sunt mai curând infractori decât victime și-i asociază cu criminalii. Fiecare al doilea ofițer de poliție este de părerea că persoanele ce utilizează droguri injectabile sunt infectate cu hepatitele virale B și C, cu HIV și infecții sexual transmisibile, iar circa 40% dintre ofițerii de poliție cred că majoritatea infracțiunilor comise în orașele lor țin de consumatorii de droguri. De asemenea, 1/3 din ofițerii de poliție consideră că majoritatea femeilor consumatoare de droguri sunt lucrătoare ale sexului comercial. Acestea sunt doar câteva dintre constatările studiului Percepțiile și comportamentul poliției față de consumatorii de droguri injectabile în Republica Moldova. Studiul a fost elaborat de Asociația Promo-LEX, la inițiativa Programului Sănătate Publică a Fundației Soros-Moldova.

Autorii studiului și-au propus să facă o analiză exhaustivă a legislației Republicii Moldova în domeniul consumului, producerii și răspândirii drogurilor, inclusiv a celor injectabile și de a studia cunoștințele, atitudinile și comportamentul poliției față de consumatorii de droguri injectabile atât din punctul de vedere al ofițerilor de poliție, cât și din punctul de vedere al persoanelor care consumă droguri injectabile.

Potrivit rezultatelor cercetării, deși în ultimii ani s-au produs schimbări radicale în legislația Republicii Moldova privind sancțiunile consumatorilor de droguri și prevenirea discriminării acestora, până în prezent nu există un mecanism eficient de implementare a acestei legislații și nici un mecanism de monitorizare și evaluare a implementării noilor prerogative. În aceste condiții, persoanele consumatoare de droguri injectabile continuă să fie supuse unui tratament discriminatoriu din partea organelor de poliție

Astfel, unii consumatori de droguri, participanți la focus grupuri, au declarat că dacă se întâmplă vreo infracțiune în cartier sau în raion, ei sunt percheziționați și anchetați în primul rând. Uneori, chiar li se incriminează pe nedrept comiterea acestor infracțiuni și sunt impuși de către ofițerii de poliție să-și asume și alte infracțiuni comise în cartierul sau raionul dat. Femeile consumatoare de droguri au menționat că, în unele cazuri, sunt supuse unor percheziții înjositoare, care sunt efectuate în condiții indecente, fără a lise asigura intimitatea. Tot femeile consumatoare de droguri au spus că sunt des șantajate de către ofițerii de poliție cu faptul că vor fi lipsite de drepturile părintești sau sunt forțate să întrețină relații sexuale cu ofițerii de poliție.

În condițiile unui nivel de informare redus despre miturile privind căile de infectare cu HIV și despre măsurile standard de precauție de infectare cu HIV, marea majoritate a ofițerilor de poliție consideră confruntarea cu utilizatorii de droguri periculoasă sau foarte periculoasă – 89%. Senzația de pericol este alimentată de frica de infectare cu HIV, hepatitele virale B și C sau cu tuberculoza.

Cercetarea a scos în evidență și un șir de stereotipuri persistente în mediul ofițerilor de poliție referitor la consumatorii de droguri. Astfel, de exemplu, circa 28% dintre ofițerii de poliție atribuie consumul de droguri anumitor etnii (18% consideră că consumul de droguri injectabile este caracteristic mai mult romilor, iar 10% - rușilor).

Recomandările Studiului vizează mai multe instituții, precum: Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General de Poliție; Ministerul Muncii, Protecției Sociale și a Familiei; Ministerul Sănătății; Ministerul Educației și Curtea Supremă de Justiție.

Cercetarea a fost realizată în perioada ianuarie-mai 2014. În total, în cadrul cercetării, au fost realizate 100 de interviuri cu ofițerii de poliție din mun. Chișinău și Bălți. De asemenea, au fost organizate 7 focus grupuri, după cum urmează: 2 focus grupuri cu 16 șefi de sector din cadrul inspectoratelor de poliție din mun. Chișinău și Bălți, angajați ai Direcției 4 Antidrog din mun. Chișinău și angajați din cadrul Biroului nr. 4 al Secției nord din mun. Bălți; 4 focus grupuri cu 40 consumatori de droguri injectabile din mun. Chișinău și Bălți (două cu femei și două cu bărbați); și 1 focus grup cu experții în domeniu. Menționăm că rezultatele cercetării au un caracter limitat – pentru orașele Bălți și Chișinău.