fbpx

AO Concordia din Telenești a lansat un serviciu de consiliere și ghidare în carieră pentru tinerii cu cerințe educaționale speciale

Data publicării
luni, 13 martie 2023, ora 18.50

Asociația Obștească „Concordia” de la Telenești, împreună cu autoritățile raionale, au lansat un serviciu de consiliere și ghidare în carieră pentru tinerii cu cerințe educaționale speciale. Eugenia Roșca, președinta AO Concordia, spune că acesta este un serviciu unic, pentru că își propune să aibă o abordare individuală pentru fiecare tânăr. „Noi identificăm toate oportunitățile și posibilitățile care le au tinerii. Psihopedagogul lucrează cu fiecare în parte, individual și vede care sunt dorințele, cerințele, posibilitățile și necesitățile. Trebuie să vedem ce le place”, spune Eugenia Roșca. Concordia a stabilit deja parteneriate cu Centrul de creație, școala de pictură, filiala Camerei de Comerț și Industrie, dar caută și alți parteneri pentru lansarea unor ateliere pentru tinerii cu cerințe educaționale speciale.

Tinerii cu cerințe educaționale speciale (CES) au nevoie de sprijin și ghidare în procesul de învățare, sprijin adaptat particularităților individuale. Prin dezvoltarea acestor servicii, tinerii vor fi ghidați să evite izolarea, să participe la activități de orientare, în acest fel asigurându-le integrarea în societate.

„În Republica Moldova avem o problemă foarte mare în integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale. De cele mai dese ori ei nu sunt apreciați. Ei rămân să fie în afara societății, fără muncă, fără o profesie, devin victime ale escrocilor”, spune Maria Furdui, bibliotecară din Telenești și asistentă în cadrul proiectului AO Concordia. Este necesar ca tinerii cu cerințe educaționale speciale și persoanele cu dizabilități, care acum beneficiază de servicii sociale, să contribuie în viitor la bunăstarea proprie și a comunității în general.

Maria Furdui, asistentă la AO Concordia (în stânga) și Eugenia Roșca, președinta AO Concordia (în dreapta) în ziua lansării serviciului, Telenești, 3 martie 2023

Eugenia Roșca și Maria Furdui semnalizează și o problemă sistemică în învățământul general în Republica Moldova. Majoritatea copiilor cu cerințe educaționale speciale și cu dizabilități studiază în instituțiile de învățământ general. Foarte des, însă, ei sunt marginalizați în clase, profesorii nu au posibilitate să acorde toată asistența de care au nevoie.

În anul de studii 2021/22, în instituțiile de învățământ din țară au fost înscriși 9475 de elevi cu cerințe educaționale speciale și cu dizabilități, inclusiv 8924 de elevi în instituții de învățământ general și 551 de elevi – în școli pentru copii cu deficiențe în dezvoltarea intelectuală sau fizică.

„Dacă un copil nu știe să citească, deseori este lăsat în urmă, în ultima bancă. Este o problemă care trebuie discutată la nivel național, la nivelul politicilor”, spune Eugenia Roșca. Nu este de ajuns ca acești copii să fie trecuți din școlile speciale în cele de învățământ general. „De facto, în curriculum sunt doar câteva ore în care se ocupă pedagogii cu acești copii,” adaugă ea. În prezent, AO Concordia lucrează îndeaproape cu autoritățile raionale din domeniul educației.

Eugenia Roșca și Maria Furdui spun că ele își doresc ca fiecare tânăr sau tânără cu cerințe educaționale speciale sau persoană cu dizabilități să aibă șansa să-și realizeze potențialul, să aibă oportunitatea să trăiască independent, contribuind la viața comunităților lor.

„Noi avem un beneficiar, Vladimir, el vorbește greu, are și dizabilități locomotorii. Acum, are deja trei cărți de poezii publicate. Noi am organizat o prezentare a cărții, la un festival de poezie. La acel eveniment am văzut că până și părinții lui l-au descoperit, l-au văzut drept o persoană extrem de talentată, un poet”, povestește Maria Furdui. Un alt beneficiar al Concordiei este un tânăr cu dizabilități de vedere, care a devenit un maseur de succes în Telenești. „El a pus pe picioare o mulțime de lume în Telenești. El și-a descoperit un talent nemaipomenit”, adaugă Maria Furdui.

Serviciul de consiliere și ghidare în carieră își propune să ajute aproape 50 de tineri din raionul Telenești să studieze și să se integreze mai bine în societate. În același timp, Eugenia Roșca și Maria Furdui spun că astfel de servicii sunt, cu siguranță, necesare în toată țara.


Fundația Soros Moldova susține inițiativele de educație incluzivă în Republica Moldova. Asociația Obștească „Concordia” beneficiază de suport în cadrul proiectului Servicii Sociale Mai Bune, finanțat în comun Uniunea Europeană. În același timp, Fundația a susținut cercetarea Keystone Moldova „Parcursul educațional al copiilor cu dizabilități severe: constrângeri și oportunități“. În studiu, specialiștii au analizat cadrul normativ actual și aplicarea lui în practică – la cercetare au participat 218 de persoane, în principal pedagogi și părinți. Studiul include un set de recomandări pentru reformarea sectorului Educației incluzive, iar Ministerul Educației și Cercetării s-a angajat să intervină în sistemul de asistență psihopedagogică, elaborând nouă servicii de suport educațional integrate (nivel preșcolar, școlar și vocațional), inclusiv regulamente și standarde de calitate.