fbpx

Fundația Soros Moldova susține Linia verde a BMA pentru refugiații din Ucraina

Data publicării
miercuri, 15 iunie 2022, ora 16.00

Linia Verde a Biroului de Migrație și Azil este o sursă sigură de informare și de asistență juridică primară pentru refugiații din Ucraina. Fundația Soros Moldova a acordat un grant Centrului de Drept a Avocaților, care acordă asistență juridică persoanelor care s-au refugiat în Republica Moldova.

Peste 33.400 de apeluri, inclusiv 25800 parvenite nemijlocit de la cetățeni ai Ucrainei, au fost înregistrate la Linia Verde a Biroului Migrație și Azil în perioada stării de urgență. Sunt date anunțate în cadrul vizitei de presă la Centrul de Apel al BMA organizată de către AO Centrul de Drept al Avocaților în conlucrare cu Biroul Migrație și Azil.

Linia Verde a Centrului de Apel a fost lansată pe 25 februarie 2022, a doua zi după declanșarea războiului, la numărul de telefon 080001527, și funcționează în regim nonstop până în prezent.

Potrivit afirmațiilor șefei Centrului de Apel, Eugenia Gurițenco, la începutul crizei refugiaților la Linia Verde, zilnic, apelau 600-700 de străini, iar uneori și câte 900 de persoane. De aceea, în acele condiții de maximă solicitare, a fost foarte utilă angajarea de către Centrul de Drept al Avocaților, cu susținerea financiară a Fundației Soros Moldova, a cinci operatori. La Linia Verde mai activează patru consilieri angajați de BMA și încă patru – de Organizația Internațională pentru Migrație.

Fundația Soros Moldova a oferit Centrului de Drept al Avocaților, printr-un mecanism de urgență, un grant în valoare de 100 de mii de dolari pentru acordarea asistenței juridice primare.

„Pentru Fundația Soros Moldova proiectul lansat în parteneriat cu Centrul de Drept al Avocaților este unul special. Oferind acest suport financiar, noi ajutăm refugiații din Ucraina, care s-au confruntat cu războiul declanșat de Rusia. Oamenii se află într-o situație dificilă – ei au fost nevoiți să-și părăsească casa, locul de muncă, iar mulți și pe cei dragi” – a declarat Natalia Marcoci, coordonatoarea de program, Fundația Soros Moldova.

În prezent Centrul de Apel primește aproximativ 300 de apeluri în fiecare zi. Asistența oferită de Centrul de Apel al Biroului de Migrațiune și Azil se referă la tot spectrul de probleme ce țin de intrarea și aflarea în tară a unui străin. Mai frecvent sunt solicitate informații cu privire la condițiile de tranzitare și de ieșire către țările UE, solicitarea statutului de refugiat, posibilități de angajare în câmpul muncii, mecanismele de acordare a dreptului de ședere, modalitatea de perfectare a actelor de identitate. Un alt motiv de adresare la Centrul de Apel este verificarea informației cu referire la perioada de aflare a ucrainenilor în Republica Moldova.

Consultanții Centrului de Apel oferă frecvent asistență informațională și privind facilitățile acordate cetățenilor din Ucraina pentru angajare la muncă, obținerea numărului de identificare de stat – IDNP, condițiile de luare în evidență a cetățenilor străini. Operatorii Liniei Verzi acordă informații doar din surse sigure. În acest scop este stabilită o conlucrare și un schimb constant de informații cu angajații de la centrele provizorii de plasament a refugiaților de la Palanca, Otaci, Giurgiulești, de la Direcția azil și integrare a Biroului de Migrație și Azil.

Directorul executiv al Centrului de Drept al Avocaților, Oleg Palii, a menționat că acordarea de asistență juridică gratuită solicitanților de azil, refugiaților, persoanelor cu protecție umanitară, străinilor, apatrizilor este o direcție prioritară în activitatea CDA. Din prima zi de război în Ucraina membrii echipei CDA au fost antrenați plenar în acțiunile de monitorizare a respectării drepturilor persoanelor refugiate la punctele de trecere a frontierei și în centrele de cazare. Echipa CDA oferă consilieri juridice și informații utile persoanelor refugiate aflate în centre de cazare și în punctele de trecere a frontierei, la liniile de consiliere telefonica, prin intermediul platformelor de comunicare on-line, prin intermediul rețelelor de socializare și prin distribuirea materialelor informative imprimate. În acest mod, susținerea BMA, unul dintre partenerii-cheie ai CDA, prin angajarea de operatori la Centrul de Apel, se înscrie în mod firesc în eforturile depuse pentru realizarea obiectivelor de asigurare a respectării și promovării drepturilor categoriei vizate de persoane.